x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Economiile Spaniei și Italiei, cele mai afectate de criza declanșată de pandemia de coronavirus

Economiile Spaniei și Italiei, cele mai afectate de criza declanșată de pandemia de coronavirus

24 Iun 2020   •   13:45
Economiile Spaniei și Italiei, cele mai afectate de criza declanșată de pandemia de coronavirus
Sursa foto: Pixabay.com

Spania şi Italia vor fi printre economiile cele mai afectate de criza economică declanșată de pandemia de coronavirus, arată analiza Coface. Aceasta estimează că Produsul Intern Brut (PIB) al celor două ţări va scădea cu 12,8% şi, respectiv, cu 13,6% în 2020.

"În contextul celui de-al doilea trimestru al anului 2020 care se conturează drept cea mai dificilă perioadă a anului, există motive întemeiate pentru care se consideră că drumul către revenirea economică va fi lung şi dificil. În ciuda implementării amânărilor fiscale imediate, a garanţiilor de lichiditate, numeroase firme se vor confrunta cu dificultăţi.

Conform prognozelor Coface, Spania şi Italia vor fi printre cele mai afectate economii de COVID-19, contractându-se cu 12,8%, respectiv, 13,6% în 2020.

Insolvenţele corporative vor creşte cu 22% în Spania şi cu 37% în Italia până în 2021, raportat la nivelurile din 2019", arată studiul Coface.

Spania şi Italia vor înregistra creşteri de 10,2% şi, respectiv 8,9%, în 2021, economiile acestor ţări fiind cu 3,9% şi 5,9% sub nivelurile din 2019.

Vulnerabilitatea companiilor din cele două ţări va fi diferită în funcţie de sectoarele şi dimensiunile lor, nu numai din punct de vedere al intensităţii şocurilor, ci şi pe fondul fragilităţii pre-coronavirus a bilanţurilor lor.

Sectoarele de vânzare cu amănuntul şi construcţii, cu datorii mari şi rate scăzute de acoperire a dobânzii proiectate par deosebit de vulnerabile, la fel ca şi micii producători de textile din Italia.

Situaţia financiară actuală a companiilor din Spania şi Italia este mai sănătoasă decât în perioada care a precedat criza financiară globală din 2009. Companiile spaniole au reuşit apoi să îşi reducă datoria cu 20%, ajungând la 37% din activele lor, în trimestrul al treilea din 2019.

Companiile italiene şi-au îmbunătăţit situaţia financiară de la vârful de 59%, înregistrat în trimestrul IV din 2011, chiar dacă la un grad mai mic. Cu un raport al datoriei de 50%, întreprinderile din Italia sunt acum cele mai îndatorat,e raportat la companiile din marile economii europene.

Discrepanţa dintre finanţare şi investiţii poate explica numărul mare al firmelor "zombie" din Italia, companiile supraîndatorate neputîndu-se dezvolta ulterior. Acest lucru este cauzat de fluxul de numerar iniţial mai scăzut, rentabilitate mai mică şi ajustări mai mici ale costurilor. În acest context, multe companii ar supravieţui doar în condiţii de îndatorare mai mare.

Construcții și retail

Sectoarele cu grad ridicat de risc sunt construcţiile şi retailul.

Principalii producători de autovehicule ar putea fi în dificultate din cauza obiceiului de a menţine o lichiditate scăzută: la sfârşitul anului 2018, rezervele de numerar ca procent din vânzări au fost de doar 2,7% în Italia şi 0,5% în Spania.

Pentru a evalua impactul potenţial al acestei contracţii a PIB-ului asupra bilanţurilor companiilor, Coface arată că a realizat simulări privind evoluţia solvabilităţii corporative, folosind date de la băncile centrale spaniole şi italiene care explică diferenţele între sectoarele şi dimensiunile firmelor.

Deşi ratele dobânzilor sunt extrem de scăzute, supra-îndatorarea corporativă este asociată cu investiţiile private reduse. Ca urmare, criza COVID-19 ar putea exercita o presiune negativă durabilă asupra potenţialului de creştere a unei ţări, accelerând "Japonizarea" zone euro.

Coface este unul dintre liderii din domeniul asigurărilor de credit şi de servicii complementare precum Factoring, Colectare de creanţe, Asigurări Single Risk, Bonding şi Informaţii de afaceri. A fost înfiinţată în urmă cu 70 de ani, are 50.000 de clienţi în întreaga lume, iar în 2019 a avut aproximativ 4.250 de angajaţi şi a înregistrat o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro.

×