x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O cunoscută militantă pentru drepturile femeii a fost asasinată în Mexic

O cunoscută militantă pentru drepturile femeii a fost asasinată în Mexic

20 Ian 2020   •   21:30
O cunoscută militantă pentru drepturile femeii a fost asasinată în Mexic

Artista plastică Isabel Cabanillas de la Torre, activistă feministă mexicană, a fost asasinată duminică în centrul oraşului Juarez, de la frontiera cu Statele Unite, transmite EFE.

„O femeie care a fost găsită moartă pe stradă, în zona centrală, a fost identificată de familia sa ca fiind Isabel Cabanillas de la Torre, 26 de ani”, a informat, într-un comunicat, Parchetul specializat pe violenţa asupra femeilor din statul mexican Chihuahua (nord).

Procurorii au precizat că victima a fost descoperită împuşcată mortal în cap, duminică, în jurul orei trei dimineaţa, în plin centrul oraşului Juarez, iar la locul faptei, lângă corpul neînsufleţit al tinerei, au găsit o bicicletă şi două tuburi de cartuşe.

Autorităţile statale au demarat o anchetă pentru a rezolva cazul şi a stabili „dacă este vorba de o omucidere pe motive de gen”.

Potrivit presei locale, Isabel Cabanillas de la Torre era designer vestimentar, pictoriţă şi membru activ al organizaţiei „Hijas de Su Maquilera Madre”, care apără drepturile femeilor la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite.

Zeci de femei au demonstrat duminică pentru a condamna asasinatul şi a cere dreptate, într-un marş care a trecut prin centrul oraşului Juarez până la locul în care a fost ucisă tânăra artistă, unde au lăsat o cruce cu numele acesteia şi data crimei, împreună cu mesajul „Isabel Cabanillas, moartea ta va fi răzbunată”.

Juarez este o localitate marcată de flagelul asasinării femeilor. Conform datelor oficiale, anul trecut, din ianuarie până în august, au fost asasinate 16 femei, însă organizaţiile civice au calculat că numărul victimelor mortale a fost de 109.

Potrivit Naţiunilor Unite, Mexicul este ţara cea mai periculoasă pentru femei din America Latină, deoarece şase din zece femei au căzut victimă unui tip de violenţă de-a lungul vieţii.

În 2018, 3.752 femei au fost asasinate, cifra cea mai ridicată din ultimii 29 de ani, ceea ce înseamnă, în medie, că 10 femei au fost ucise zilnic în urma unui atac.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mexic asasinat