x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA ar putea înlătura Sudanul de pe lista statelor care susţin terorismul

SUA ar putea înlătura Sudanul de pe lista statelor care susţin terorismul

16 Noi 2019   •   21:00
SUA ar putea înlătura Sudanul de pe lista statelor care susţin terorismul

SUA nu mai au o relaţie de adversitate faţă de guvernul sudanez şi lucrează cu omologii din administraţia de la Khartoum la posibilitatea înlăturării acestei ţări de pe lista statelor care susţin terorismul, a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat, relatează Reuters.

Tibor Nagy, asistentul secretarului de Stat pentru afaceri africane, a avertizat însă că acesta este un proces cu condiţii.

„Nu este un eveniment, nu este ca şi cum ai apăsa un comutator. Este un proces şi suntem puternic şi permanent angajaţi cu interlocutorii noştri sudanezi privind modul în care putem proceda”, a declarat el reporterilor în cadrul unui briefing.

Întrebat dacă SUA sunt angajate în ridicarea sancţiunilor, Nagy a răspuns că „Nu”. „Există condiţii pentru un astfel de eveniment. Toată lumea speră că asta se va întâmpla cât mai curând posibil şi cu toţii înţelegem greutăţile pe care le provoacă”, a mai spus el.

SUA au adăugat Sudanul pe lista statelor care susţin terorismul în 1993, din cauza acuzaţiilor că fostul preşedinte Omar Hassan al-Bashir spriină grupări teroriste.

Prezenţa Sudanului pe lista ţărilor care susţin terorismul face ca acest stat să fie ineligibil pentru reducerea datoriei şi obţinerea de finanţări de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. O decizie în acest sens trebuie să fie aprobată de Congres.

Luni de demonstraţii din cauza creşterilor de preţuri la combustibil şi pâine şi crizei de lichidităţi au dus la o revoltă împotriva lui Bashir, care a fost înlăturat de la putere de armată în luna aprilie. În luna august a fost format un guvern civil de tranziţie, care a convenit cu Washingtonul că va începe discuţiile cu instituţiile internaţionale, chiar dacă se află pe lista ţărilor care susţin terorismul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sudan lista terorismului