x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UNICEF Grecia, vizată de o anchetă pentru corupţie

UNICEF Grecia, vizată de o anchetă pentru corupţie

25 Apr 2018   •   08:45
UNICEF Grecia, vizată de o anchetă pentru corupţie

Parchetul din Atena a dispus marţi o anchetă preliminară asupra situaţiei financiare a secţiunii elene a UNICEF, suspectată de corupţie, potrivit unei surse judiciare.

 

Ancheta vine după o scrisoare adresată parchetului de preşedinta UNICEF Grecia, Sophia Tzitzikou, care este în funcţie de doi ani şi care a constatat "nereguli" în finanţele organizaţiei de la venirea sa la conducere.

Conform biroului din Grecia al UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru copii), operaţiunile sunt în prezent "suspendate" pentru 60 de zile până când situaţia se va clarifica.

Activă de aproximativ 40 de ani în Grecia, UNICEF a activat iniţial timp de 25 de ani ca o comisie naţională sub egida statului, după care s-a constituit în organizaţie neguvernamentală privată în 2002.

În prezent, ea numără aproximativ 30 de angajaţi, iar controlul asupra situaţiei sale financiare va merge până în 2002, a precizat sursa judiciară citată. AGERPRES

×