x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie DNA: Doi medici din Cluj, trimişi în judecată pentru luare de mită

DNA: Doi medici din Cluj, trimişi în judecată pentru luare de mită

08 Noi 2019   •   16:02
DNA: Doi medici din Cluj, trimişi în judecată pentru luare de mită
Sursa foto: AlexStar/Getty Images/iStockphoto
Doi medici din Cluj-Napoca au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a ajuta mai multe persoane să obţină pensii de invaliditate.
 
Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Alexandru Faur, medic în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Cluj, şi a lui Carmen Teodora Gruiţă, medic specialist endocrinolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, pentru luare de mită în formă continuată.
 
De asemenea, anchetatorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei persoane fizice, fără vreo calitate specială, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mită (două fapte din care una în formă continuată) şi trafic de influenţă în formă continuată, dar şi a altor 48 de persoane fizice, în stare de libertate, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
 
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în cursul anului 2019, persoana fizică inculpată în cauză ar fi pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 - 1.500 lei şi a primit efectiv suma totală de 57.600 lei, pentru a le ajuta să obţină pensii de invaliditate în condiţiile în care, în mod normal, unele persoane nu ar fi beneficiat.
 
"Din sumele primite, inculpata ar fi remis o parte din bani (între 300-600 de lei în cazul pacienţilor noi, respectiv între 300-400 de lei în cazul revizuirilor) medicului Alexandru Faur care, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, ar fi contribuit la stabilirea unor grade de invaliditate şi la eliberarea deciziilor asupra capacităţii de muncă", se precizează în comunicat.
În total, arată anchetatorii, medicul ar fi primit pentru "serviciile sale" suma totală de 36.250 lei, precum şi diferite produse alimentare şi băuturi alcoolice.
 
"La data 16 septembrie, inculpata ar fi primit de la o persoană suma de 600 lei, din care 300 de lei i-ar fi fost remişi medicului Alexandru Faur, în cabinetul său, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", menţionează DNA.
În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, spun procurorii, Carmen Teodora Gruiţă, în calitate de medic specialist endocrinolog în cadrul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca, ar fi primit de la pacienţi, direct sau prin intermediul aceleiaşi inculpate, sume de bani cuprinse între 150 şi 350 de lei (în total 1.500 lei) precum şi produse alimentare, în schimbul eliberării documentelor medicale necesare încadrării pacienţilor în grad de invaliditate.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. AGERPRES

×