x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Dragnea confirmă: putea scăpa, dar nu a vrut să achite prejudiciul

Dragnea confirmă: putea scăpa, dar nu a vrut să achite prejudiciul

de Ion Alexandru    |    15 Ian 2020   •   10:31
Dragnea confirmă: putea scăpa,  dar nu a vrut să achite prejudiciul
Sursa foto: DIANA OROS

Liviu Dragnea a declarat, în fața judecătorilor de la ÎCCJ, că se consideră complet nevinovat, că nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat și că stă degeaba, de opt luni, închis în penitenciar. Afirmațiile au fost făcute în susținerea cererii de recurs în casație și confirmă dezvăluirea prezentată, în vara anului trecut, în exclusivitate de „Jurnalul”, citând unul dintre apărătorii din dosar, care a povestit că Dragnea a refuzat să aplice o strategie salvatoare, dar care ar fi presupus recunoașterea faptelor, mizând exclusiv pe achitare.

 

Cererea de recurs în casație formulată de fostul președinte al PSD Liviu Dragnea împotriva sentinței ÎCCJ prin care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare va fi soluționată pe 21 ianuarie, după ce, ieri, politicianul a susținut, în fața Completului de 5 Judecători, că este o minciună acuzația adusă de DNA că le-a cunoscut pe cele două angajate fictive de la DGASPC Teleorman. „Nu am inițiat acest recurs doar pentru a ieși din închisoare cu orice preț. Am făcut acest demers pentru că sunt complet nevinovat și pentru că stau, de opt luni, nevinovat în închisoare. Nu mi se pare normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Cred cu totul în nevinovăția mea”, a precizat Liviu Dragnea.

Imediat după condamnarea primită, în luna iunie a anului trecut, unul dintre avocații din dosarul lui Dragnea a devoalat, pentru „Jurnalul”, că fostul președinte PSD a refuzat orice compromis juridic. Nu a dorit să procedeze asemenea fostei sale soții, Bombonica Prodana, respectiv să achite prejudiciul, dar nici să ceară schimbarea încadrării juridice, pentru a beneficia de prescrierea răspunderii penale. Asta, deoarece Dragnea s-a declarat total nevinovat.

Fostul președinte al PSD va mai compărea, vineri, în fața Tribunalului București, unde se judecă cererea de „habeas corpus”, formulată de avocații săi, prin care cere punerea de îndată în libertate, invocând că, din 10 octombrie 2019, după ce CCR a decis că Înalta Curte a încălcat legea privind constituirea completurilor specializate în judecarea infracțiunilor de corupție, este încarcerat ilegal. De asemenea, Liviu Dragnea a mai formulat o contestație la executare, care urmează, de asemenea, să fie judecată, dar de Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

 

×
Subiecte în articol: liviu dragnea