Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toate restrângerile aduse drepturilor și libertăților fundamentale, sancțiunile excesive aplicate în această perioadă de criză, dar și reglementările adoptate de Guvernul Orban prin ordonanțe, prin care s-a dat frâul liber comandanților militari și civili de a dispune discreționar asupra carierelor subordonaților riscă să fie aruncate în aer. Avocatul Poporului a sesizat, în trei dosare diferite, Curtea Constituțională a României, aceste acte normative arătând că toate încalcă în mod flagrant Constituția și drepturile fundamentale ale omului, așa cum sunt ele prevăzute în actele internaționale la care România este semnatară. Însuși decretul prin care a fost instituită starea de urgență, care conține reglementări cu puteri de lege adoptate de președinte, este pus la îndoială, întrucât restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale poate fi făcută numai prin lege, de către Parlament. Însă problema cea mai spinoasă atinsă în sesizările făcute la CCR vizează cuantumul amenzilor uriașe pe care le-au primit cetățenii, motivele pentru care le-au primit și care nu sunt deloc clar stabilite, lăsând la latitudinea subiectivă a agentului constatator să le aplice, dar și încălcarea dreptului la proprietate privată, prin introducerea confiscării, ca măsură complementară sancțiunii contravenționale. Toate aceste sesizări sunt deja pe rolul CCR și, în măsura în care Curtea va da câștig de cauză Avocatului Poporului, toate măsurile, multe dinte ele disproporționale, aplicate în această perioadă vor fi golite de conținut.
Cel mai sensibil articol din OUG 1/1999, privind instituirea stării de asediu sau de urgență atacat de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională este articolul 14, care se referă la ce anume conține Decretul prezidențial prin care se instituie una dintre aceste măsuri.
Decretul de instituire a stării de urgență trebuie să prevadă măsurile de primă urgență care urmează a fi luate, drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrâge, autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora, dar și alte prevederi, dacă se consideră necesare.
Conform Avocatului Poporului, această normă legală este afectată de un viciu de constituționalitate, atât timp cât a permis președintelui României, ca organ al puterii executive, să edicteze norme care intră în competența legislativă a Parlamentului. „Cu atât mai mult cu cât, prin Decretul președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prin Decretul privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României au fost restrânse, temporar, în mod expres, dar și implicit, o serie de drepturi – dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, dreptul la învățătură, accesul liber la justiție, dreptul la grevă, dreptul la viață intimă, familială și privată, libertatea întrunirilor și libertatea economică”, arată Avocatul Poporului.
Instituția condusă de Renate Weber precizează că, prin decretul de instituire a stării de urgență, președintele poate, cel mult, să organizeze executarea sau să execute, în concret, legea, deoarece decretul în sine nu poate avea caracteristicile unei legi, așa cum sunt actele emise de Parlament.
De altfel, prevederile articolului 53 din Constituție sunt univoce, și anume că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege.
Amenzile prevăzute în OUG încalcă prezumția de nevinovăție
Avocatul Poporului dinamitează, astfel, actele normative primare și secundare pe care atât președintele Klaus Iohannis, cât și Guvernul Orban sau Ministerul Afacerilor Interne și-au construit strategia, ridicată la rang de politică de stat, pe perioada instituirii stării de urgență pe teritoriul României. În 16 aprilie, Renate Weber a atacat la Curtea Constituțională șase articole din celebra deja Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 1/1999, privind regimul stării de asediu sau al stării de urgență, precum și Ordonanța de Urgență nr. 34/2020 a Guvernului Orban, prin care a modificat primul act normativ, introducând prevederi abuzive referitoare la cuantumul amenzilor pentru nerespectarea ordonanțelor militare, la motivele pentru care se dau aceste amenzi colosale, precum și la faptul că, discreționar, autoritrățile pot atenta, neconstituțional, la proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice.
Principalul articol din OUG 1/1999 contestat la CCR este articolul 9, care prevede că șefii autorităților publice centrale și locale, precum și cei ai altor persoane juridice sunt obligați să aplice în domeniul lor de activitate măsurile prevăzute în acest OUG și în actele normative conexe, iar persoanele fizice sunt obligate să respecte măsurile cuprinse în această ordonanță și dispozițiile prevăzute în actele normative specifice stării instituite. Apoi, este vorba despre articolul 29, care stabilește că nerespectarea articolului 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele fizice, și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei pentru persoanele juridice.
Avocatul Poporului arată, în întâmpinarea transmisă CCR, că aceste prevederi aduc atingere articolului 23 din Constituție, pe de o parte, și lipsesc de accesibilitate, de previzibilitate și de claritate norma legală. Astfel, se susține că fapta contravențională nu este configurată prin lege, ci prin hotărâri de Guvern, ordonanțe militare sau ordine, iar în ipoteza contravențiilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și veridic obiectul material al acestora, în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poate fi identificat cu ușurință, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței contravenției. „Prevederile impun o obligație generală de a respecta aceste norme, fără a incrimina vreo faptă concretă și stabilesc sancțiuni contravenționale, fără a oferi criterii obiective în aplicarea acestora în mod diferențiat. Practic, agentul constatator este pus în situația să aprecieze, în mod discreționar, dacă o anumită atitudine a unei persoane fizice este sau nu contravenție, neavând la îndemână repere clare ce ar putea contura fapta contravențională”, se arată în excepția de neconstituționalitate.
Confiscarea introdusă în legislație nesocotește dreptul la proprietate privată
În același document, Renate Weber subliniază că se încalcă, în acest mod, Constituția, fiind răsturnată sarcina probei, deoarece persoana care a formulat plângere împotriva procesului-verbal de amendă trebuie să-și demonstreze propria nevinovăție. „Sancționarea contravențională a unei persoane este asimilată unei acuzații penale, aceasta bucurându-se de toate garanțiile instituite în materia penală de articolul 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”. Mai departe, Avocatul Poporului arată că interpretarea discreționară a modului în care pot fi aplicate amenzile are drept consecință și punerea instanțelor de judecată în imposibilitatea de a realiza un control eficient și real de legalitate și temeinicie. „Prezumția de nevinovăție a contravenientului ar trebui să primeze în raport cu prezumția de veridicitate a faptelor înscrise în procesul verbal de constatare a contravenției”, se arată în document.
Iar lucrurile nu se opresc aici. După stabilirea cuantumului amenzilor, la articolul 28 din OUG 1/1999, actualizată prin OUG nr. 34/2020, Guvernul Orban a instituit și măsura confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție, interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate, suspendarea temporară a activității, desființarea unor lucrări și refacerea unor amenajări. Avocatul Poporului consideră că această măsură este de natură a aduce atingere, în mod lipsit de proporționalitate, dreptului la proprietate privată. „Măsura dispusă reprezintă mai mult decât o limitare a dreptului de proprietate privată, și anume chiar lipsirea proprietarului de dreptul său, prin trecerea bunului în proprietatea statului”, arată Avocatul Poporului, care precizează că există deja o Decizie a CCR, de anul trecut, care consideră neconstituțională o astfel de măsură
Conducerea la secția de poliție, contestată la CCR
Pe data de 6 aprilie, pe rolul Curții Constituționale a fost înregistrat dosarul nr. 490D/2020, privitor la trei excepții de neconstituționalitate privind mai multe articole din Legea nr. 208/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepții ridicate de Avocatul Poporului.
Toate cele trei excepții se referă la dreptul și la obligația organului de poliție de a conduce un cetățean la secție, „pentru verificări”. Concret, unul dintre articolele atacate este 31, litera „b”, care arată că „în realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice și are ca drepturi și obligații să conducă persoanele la sediul poliției, ca măsură administrativă, în condițiile prezentei legi”. În continuare, Avocatul Poporului consideră că și articolul 36, alineatele 4 și 5, ale aceleiași legi, încalcă prevederile constituționale, deoarece se referă la faptul că „polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției atunci când verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată”. Fiind considerat acest alineat 4 ca fiind neconstituțional, Avocatul Poporului critică și alineatul 5, unde se arată că „polițistul are obligația să permită persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției, dar doar după finalizarea atribuțiilor de la alineatul anterior sau a măsurilor legale care se impun”.
Legiferarea abuzurilor șefilor militari sau polițienești
Nu doar prevederile din actele normative care permit abuzurile statului împotriva cetățenilor fac obiectiul sesizărilor la CCR ale Avocatului Poporului, ci și reglementările abuzive împotriva angajaților din structurilor militare și civile cu statut special, care permit comandanților acestor structuri să dispună de personalul din subordine după bunul plac. Astfel, la data de 10 aprilie 2020, la Curtea Constituțională a fost înregistrat un nou dosar, cu numărul 506D/2020, prin care Avocatul Poporului a ridicat excepția de neconstituționalitate, în integralitate, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 36/2020, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pe timpul stării de urgență, instituită prin Decretul nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ordonanța se referă la cadrele militare și polițienești și la dreptul conducătorilor structurilor în care acestea activează de a dispune, după bunul plac, pe timpul stării de urgență și de asediu, să întrerupă concediile de odihnă, concediile de odihnă suplimentară, concediile fără plată, concediile de studii și pentru formare profesională a cadrelor militare sau polițienești în activitate din subordine.
OUG 36/2020 se mai referă și la Statutul Polițistului și introduce atribuții discreționare pentru șefime. Spre exemplu, pe perioada stării de urgență nu este necesar acordul polițistului pentru delegare. De asemenea, detașarea poare fi dispusă fără acordul polițistului, pentru o perioadă de cel mult 12 luni. Există, totodată, și derogări de la legislație, referitoare la cercetarea disciplinară și la sancțiunile disciplinare, care pot fi dispuse cu sau fără cercetare prealabilă.
