x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal în Constanţa: Un pieton şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un autoturism pe A2

Accident mortal în Constanţa: Un pieton şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un autoturism pe A2

15 Iul 2019   •   15:15
Accident mortal în Constanţa: Un pieton şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit de un autoturism pe A2

O persoană a murit iar o alta a fost rănită şi a fost preluată de elicopterul SMURD, luni, în urma unui accident rutier produs pe Autostrada Soarelui (A2), pe sensul de circulaţie Bucureşti-Constanţa, informează Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa. 

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, accidentul s-a produs la kilometrul 160, în zona oraşului Cernavodă. Un pieton care a traversat neregulamentar a fost lovit de un autoturism, circulaţia fiind oprită pe sensul de mers către Constanţa. 

Purtătorul de cuvânt al SAJ Constanţa, dr. Diana Tatarici, a declarat că pietonul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul la faţa locului, iar şoferul autoturismului care l-a lovit a fost preluat de elicopterul SMURD şi transportat la spital, cu diagnosticul de traumatism la membrul superior. AGERPRES

×