x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Intervenție contracronometru pentru salvarea unui copil căzut într-o hazna adâncă de 5 metri

Intervenție contracronometru pentru salvarea unui copil căzut într-o hazna adâncă de 5 metri

03 Mai 2018   •   16:48
Intervenție contracronometru pentru salvarea unui copil căzut într-o hazna adâncă de 5 metri

Un copil de doi ani a căzut, joi, într-o hazna adâncă de cinci metri, în localitatea Valu lui Traian, din județul Constanța. Părinții au comunicat cu cel mic pentru ca acesta să nu intre în panică. 

La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcereare și o ambulanță SAJ.

Pompierii au reușit să scoată copilul teafăr, însă intervenția a fost îngreunată de faptul că haznaua nefolosită de familie avea un diametru de doar 20 de centimetri.

Sursa: replicaonline.ro

×
Subiecte în articol: copil cazut in hazna