x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Europol: Numărul de atacuri cibernetice comise de state-naţiuni, în creştere

Europol: Numărul de atacuri cibernetice comise de state-naţiuni, în creştere

18 Sep 2018   •   13:49
Europol: Numărul de atacuri cibernetice comise de state-naţiuni, în creştere

Atacurile cibernetice de tip "ransomware" sunt din ce în ce mai legate de acţiuni ale unor state-naţiuni, a anunţat marţi Europol, Oficiul European de Poliţie, informează AFP. 

Desemnate prin termenul "ransomware", aceste atacuri constau în a intra în posesia datelor unui utilizator printr-un software înainte de a cere o răscumpărare în schimbul deblocării acestora. 

În 2017, asemenea atacuri informatice precum WannaCry sau NotPetya au contaminat mai multe sute de mii de calculatoare în toată lumea, cauzând pierderi economice importante. 

"În afară de atacurile întreprinse de infractori din motive financiare, atacurile cibernetice mondiale sunt, potrivit mai multor rapoarte publice, tot mai mult atribuite acţiunilor unor state-naţiuni", afirmă Europol în cel mai recent raport al său anual asupra criminalităţii cibernetice. 

În 6 septembrie, SUA au anunţat că au inculpat un programator informatic nord-coreean, acuzat că a întreprins pentru regimul de la Phenian unele dintre cele mai importante atacuri cibernetice din ultimii ani, printre care piratarea studioului de cinema Sony în 2014, atacul împotriva Băncii Centrale din Bangladesh în 2016 şi atacul de tip "ransomware" WannaCry în 2017. 

În februarie, SUA şi Marea Britanie au acuzat Rusia de atacul cibernetic NotPetya, Washingtonul susţinând că Moscova a dorit să destabilizeze regimul ucrainean. 

Potrivit Europol, piraţii informatici renunţă la "atacurile aleatorii" pentru a ţinti persoane sau companii care prezintă "profituri potenţiale mai mari". 

Atacurile cibernetice ce vizau altădată întreprinderile financiare tradiţionale se concentrează acum asupra monedelor digitale, cum este bitcoin, adaugă Europol. 

Cu toate acestea, atacurile cibernetice clasice precum sunt cele de tip "phishing", prin email, care îi păcălesc pe utilizatori oferindu-le de exemplu asistenţă tehnică sau speranţe false privind câştiguri financiare, "generează în continuare un număr considerabil de victime". 

În raportul său, Europol trage de asemenea un semnal de alarmă asupra difuzării în direct de agresiuni sexuale asupra unor copii, tendinţă în creştere în ceea ce agenţia califică a fi drept "aspectul cel mai deranjant al criminalităţii cibernetice". AGERPRES

×
Subiecte în articol: atacuri cibernetice