x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Preşedintele Iohannis îi solicită premierului Dăncilă să înainteze o nouă nominalizare de vicepremier

Preşedintele Iohannis îi solicită premierului Dăncilă să înainteze o nouă nominalizare de vicepremier

07 Iun 2019   •   15:44
Preşedintele Iohannis îi solicită premierului Dăncilă să înainteze o nouă nominalizare de vicepremier

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare prim-ministrului Viorica Dăncilă în care motivează de ce nu îl numeşte pe Titus Corlăţean în funcţia de vicepremier şi îi solicită să facă o nouă nominalizare pentru portofoliul parteneriatelor strategice ale României.

"Analizând îndeplinirea condiţiilor legale, precum şi a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcţie a candidatului propus, statuate prin jurisprudenţa instanţei constituţionale, consider că persoana propusă nu se bucură de o reputaţie neştirbită, cerinţă esenţială pentru exercitarea demnităţii de viceprim-ministru şi pentru gestionarea domeniului complex al implementării parteneriatelor strategice ale României, întrucât în funcţia de ministru de externe, deţinută anterior, a gestionat în mod defectuos activităţi din domeniul său de competenţă, ceea ce a avut ca efect direct împiedicarea exercitării de către cetăţenii români din străinătate a dreptului de vot. În consecinţă, am decis să resping propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a domnului Titus Corlăţean. Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale urmează să înaintaţi o altă propunere pentru funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României care, pe lângă respectarea condiţiilor prevăzute de lege, în mod necesar, ar trebui să răspundă şi cerinţelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experienţa în materie, instruirea şi aptitudinile pentru funcţia în domeniu, reputaţia neştirbită şi moralitatea", arată şeful statului în scrisoarea transmisă premierului Viorica Dăncilă.

El aminteşte că premierul Viorica Dăncilă a propus revocarea Anei Birchall din funcţia de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României în data de 29 mai şi înlocuirea sa cu Titus Corlăţean.

A doua zi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că respinge propunerea de numire a lui Titus Corlăţean ca membru al Guvernului.

"Titus Corlăţean nu va fi ministru la nimic", a spus Iohannis la acea dată, precizând că îl consideră pe acesta "artizanul dezastrului de la alegerile din 2014". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis