x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: România va depăși cel mai probabil luni pragul de 2.000 de cazuri de coronavirus

Rafila: România va depăși cel mai probabil luni pragul de 2.000 de cazuri de coronavirus

29 Mar 2020   •   15:12
Rafila: România va depăși cel mai probabil luni pragul de 2.000 de cazuri de coronavirus

Președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că România va depăși cel mai probabil luni pragul de 2.000 de cazuri de coronavirus.

„Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. Trebuie să ne comportăm în așa fel încât să limităm transmiterea acestei boli. Cazurile noi care apar sunt într-un trend așteptat care va face ca mâine (luni - n.r.), cel mai probabil, să ajungem la depășirea acelei cifre de 2.000 de cazuri, care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. S-ar putea întâmpla și marți, dar cred că mai probabil mâine”, a declarat la Digi24 Alexandru Rafila.

Declarația vine în condițiile în care ultimul bilanț în România arată o creștere a numărului de pacienți cu 308.

„Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor, ca să nu suprasolicităm spitalele”, a adăugat Rafila.

Acesta a adăugat că 80% dintre cei diagnosticați fac forme ușoare sau medii și doar 20% fac forme mai grave sau critice, astfel că cei 80% ar putea fi tratați în afara spitalelor, sub supraveghere medicală.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: alexandru rafila coronavirus pragul 4