x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE susţine candidatul PNL în turul al doilea la şefia Senatului

ALDE susţine candidatul PNL în turul al doilea la şefia Senatului

10 Sep 2019   •   18:02
ALDE susţine candidatul PNL în turul al doilea la şefia Senatului

Grupul ALDE îl susţine pe candidatul PNL Alina Gorghiu în al doilea tur de scrutin pentru preşedinţia Senatului, a anunţat în plenul forului legislativ Ion Popa, senator ALDE, care a candidat la această funcţie.

El a remarcat că a fost votat de toţi cei 13 membri ai grupului senatorial al ALDE şi a afirmat că acest lucru arată că acest grup este unit şi "toţi colegii au respectat hotărârile luate de partid".

"Vreau să vă informez că grupul ALDE, şi pe această cale îi rog pe toţi cei care m-au votat, susţine în turul doi pe candidatul PNL, doamna Alina Gorghiu", a spus Ion Popa.

Preşedintele Senatului va fi ales în al doilea tur de scrutin, dintre Teodor Meleşcanu şi Alina Gorghiu, pentru că niciunul dintre candidaţi nu a întrunit majoritatea voturilor celor prezenţi.

Senatorul Teodor Meleşcanu (susţinut de PSD) a obţinut 67 voturi "pentru", Alina Gorghiu (PNL) - 49 şi Ion Popa (ALDE) - 13.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ALDE pnl senat alina gorghiu