x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Barna, după negocierile cu Orban: A fost o primă discuţie, vom avea o nouă rundă de consultări

Barna, după negocierile cu Orban: A fost o primă discuţie, vom avea o nouă rundă de consultări

18 Oct 2019   •   15:52
Barna, după negocierile cu Orban: A fost o primă discuţie, vom avea o nouă rundă de consultări
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat vineri, după negocierile avute cu reprezentanţii PNL, că a existat o "deschidere explicită" a premierului desemnat pentru măsurile susţinute de USR şi că aceasta a fost "o primă discuţie", urmând ca la începutul săptămânii viitoare să aibă loc încă o rundă de consultări.

"A fost o primă discuţie, o să vedem ce se va întâmpla luni şi marţi cu iniţiativele despre care am vorbit - 'Fără penali', primari în două tururi şi recursul compensatoriu - am stabilit să ne revedem marţi după-amiaza sau miercuri dimineaţa pentru încă o rundă de consultări şi pentru eventuale decizii. (...) A existat, într-adevăr, o deschidere explicită a premierului desemnat pentru aceste măsuri, au spus că susţin", a afirmat Barna, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că obiectivul pe termen scurt al USR este ca iniţiativele menţionate să ajungă pe ordinea de zi a Parlamentului.

"Chiar suntem curioşi ce partid politic va putea să voteze azi împotriva iniţiativei 'Fără penali în funcţii publice'", a adăugat Dan Barna. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Dan Barna