x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Dăncilă: Iohannis este vinovat că România nu a obţinut postul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU

Dăncilă: Iohannis este vinovat că România nu a obţinut postul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU

21 Noi 2019   •   20:42
Dăncilă: Iohannis este vinovat că România nu a obţinut postul de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU

Liderul social-democraţilor, Viorica Dăncilă, a declarat, joi, că nu este vinovată, ca fost premier, că România nu a devenit membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU, adăugând că vinovăţia aparţine actualului şef al statului care „nu a avut niciun dialog şi nicio negociere pentru obţinerea acestui post”.

„Nu am ce să restabilesc, pentru că am o relaţie foarte bună cu statele din Peninsula Arabă”, a afirmat Dăncilă, într-o conferinţă de presă, întrebată cum îşi propune să restabilească, în calitate de preşedinte, relaţiile cu lumea arabă, după declaraţiile sale privind mutarea Ambasadei României din Israel la Ierusalim.

Ea a adăugat că nu este adevărat că statele arabe au blocat ocuparea de către România a unui post de membru nepermanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU după declaraţiile sale.

„Nu este adevărat, este iarăşi o dezinformare. În ONU sunt 193 de state, dintre care 22 de state sunt state arabe. Uitaţi-vă care a fost votul pentru Estonia şi care a fost votul pentru România. Pentru că nu am devenit membru nepermanent al Consiliului de Securitate ONU nu este vinovată Viorica Dăncilă, nu este vinovat premierul României, este vinovat preşedintele României. Preşedintele României trebuia să vorbească cu fiecare stat din cele 193 de state, nu s-a pierdut cu 22 de voturi ale statelor arabe, s-a pierdut cu o largă majoritate pentru Estonia, pentru că preşedintele României nu s-a implicat absolut deloc, nu a avut niciun dialog şi nicio negociere pentru obţinerea acestui post pentru România”, a susţinut Viorica Dăncilă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă