x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Liderul PPUSL cere un calendar ferm pentru redeschiderea bisericilor

Liderul PPUSL cere un calendar ferm pentru redeschiderea bisericilor

de Ion Alexandru    |    06 Mai 2020   •   13:21
Liderul PPUSL cere un calendar ferm pentru redeschiderea bisericilor

Președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) din România, avocatul Daniel Ionașcu, solicită, prin intermediul unei scrisori publice, autorităților guvernamentale un calendar ferm pentru redeschiderea bisericilor și cimitirelor pe care o așteaptă peste 99 la sută dintre români. În acest caz, Daniel Ionașcu, anunță decizia de a câștiga, în instanță, dreptul creștinilor de a intra în biserică. Totodată, președintele executiv al umaniștilor solicită respectarea strictă a regulilor de prevenție atât în biserici, cât și în cimitire.


Conform avocatului Ionașcu, parafrazându-l pe academicianul Simion Mehedinți, respectiv că “Un popor atât prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie”, “dacă ne raportăm la cuvintele: <>, spuse de Iisus Hristos, <>, vom constata că cei ce închid azi bisericile când se deschid magazine, saloane de coafor, parcuri, muzee și așa mai departe (absolut firesc) nu au înțeles chiar nimic”.

Președintele executiv al PPUS: susține că a primit foarte multe cereri și mesaje din partea oamenilor prin care i se cere, atât lui, cât și formațiunii pe care o conduce, să intervină “pentru a stopa tratamentul nefiresc la adresa lui Dumnezeu, a Bisericii și credincioșilor ei, precum și a modelului educațional care se transmite prin aceste decizii absolut inadmisibile și discriminatorii la adresa sufletului curat al celor ce cred cu adevărat în Dumnezeu și știu că ajutorul real în aceste vremuri întâi de la Dumnezeu vine pe diverse căi”. “Așadar, se impune a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu și Cezarului ce este al Cezarului”, mai arată Daniel Ionașcu.


Măsura de relaxare, cu asigurarea prevenției

Avocatul subliniază că, în România, 99% dintre cetățeni sunt creștini, iar aproximativ 87% sunt creștini ortodocși. “Având în vedere aceste procente, dezinteresul total, ba mai mult, ignorarea strigătelor disperate ale celor ce merg în biserică și o consideră ca fiind un spațiu sacru consacrat și legal, care se raportează firesc și plenar la Dumnezeu, cererile ierarhilor, până și cererea președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, nu doar că ne autorizează să ridicăm protestul oamenilor și nu doar că ne legitimează, dar ne și obligă să facem o cerere publică adresată fiecărui factor decident prin care solicităm ca în trei zile să fie inclusă și Biserica în planul de relaxare, alături de celelalte instituții”, apreciază Ionașcu, adăugând rugămintea să se înțeleagă că “în cazul în care, potrivit practicii, și această cerere va fi ignorată, vom merge până la a cere acest drept ca normalitate în cadrul unui proces împotriva statului român”.

“Pentru că ne iubim țara și ținem la demnitatea firească a românilor, nu dorim să se ajungă la sentințe pentru punerea în aplicare a drepturilor naturale consacrate de Dumnezeu Însuși, constituționale, legale și izvorâte din Carta sau Convenția privind drepturile omului și libertatea omului în raport cu Dumnezeu, pentru discriminare și, mai ales, pentru tratament discreționar în exercitarea și libertatea credinței. În mod evident, solicităm ca această măsură de relaxare să se realizeze cu respectarea unor reguli stricte făcute de specialiști, pentru care nu avem nici o îndoială că Biserica va ști să le pună în aplicare fără cusur, întrucât întotdeauna a depășit în organizare instituțiile administrative”, mai arată liderul PPUSL.

 

×