x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Val de concedieri în Guvernul Orban. Posturile din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reduse cu 15%

Val de concedieri în Guvernul Orban. Posturile din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reduse cu 15%

13 Ian 2020   •   11:00
Val de concedieri în Guvernul Orban. Posturile din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reduse cu 15%
Sursa foto: gov.ro

Au început concedierile! Începând cu data de 1 ianuarie 2020, sute de persoane au fost date afara din Ministerul Agriculturii și din instituțiile subordonate acestuia.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister şi din instituţiile subordonate.

"Suntem într-un proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi. La AFIR au fost zeci şi sute de transferuri de la entităţi private, fără concurs, foarte mulţi dintre angajaţi neavând nicio legătură cu activitatea care trebuia desfăşurată. Am găsit şi coafeze şi tot felul de 'specialişti' angajaţi şi mulţi miliţieni, transferaţi de la firme private, cazuri de meserii mai puţin obişnuite pentru activitatea în AFIR. Toate aceste detaşări au încetat de la 1 ianuarie 2020", a declarat Adrian Oros, la Cluj-Napoca.

El a spus că la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) este cel mai mare "dezastru", pentru că au fost primite cereri de despăgubiri pentru pagube produse peştilor în zone unde se cultiva rapiţă.

"Discuţia cu cormoranul nu a fost întâmplătoare, am primit spre plată, dar nu am semnat, documente de despăgubiri pentru pagube produse în piscicultură de cormorani. Legislaţia europeană permite despăgubiri, dar am constatat că cifrele sunt foarte mari. Suspicionăm că trebuiau să fie despăgubite doar anumite entităţi, cu sume foarte mari. Unii cereau despăgubiri pentru cantităţi de peşte, pierderi pe 2019, mai mari decât producţia vândută în ultimii cinci ani. E puţin probabil să ai o asemenea pierdere. E Corpul de control acolo şi verifică. Avem hărţi satelitare şi dovezi că unii beneficiari ai programelor de despăgubiri nu au avut peşte, pentru că nu au avut apă; ei cultivau rapiţă, orez şi raportau pierderi la peşte", a precizat ministrul Agriculturii.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: guvernul orban concedieri