x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Negrescu cere o bază de date națională cu persoanele afectate

Victor Negrescu cere o bază de date națională cu persoanele afectate

de Ion Alexandru    |    23 Mar 2020   •   11:38
Victor Negrescu cere o bază de date națională cu persoanele afectate

Europarlamentarul Victor Negrescu a adresat, la sfârșitul săptămânii trecute, o solicitare Guvernului României privind necesitatea constituirii unei baze de date naționale, accesibile rapid de către personalul medical, care să cuprindă persoanele aflate în carantină și cele aflate în izolare la domiciliu.

„Am adresat o solicitare, ca urmare a informărilor primite de la persoane din domeniul medical, privind necesitatea constituirii unei baze de date naționale, accesibile rapid de către personalul medical, care să cuprindă persoanele aflate în carantină și cele aflate în izolare la domiciliu. Această soluție ar permite evitarea contaminării personalului medical și gestiunea mai eficientă a cazurilor cu Coronavirus. Există deja exemple în alte state și este o soluție tehnică pe care IT-iștii români o pot implementa rapid. Voi face o solicitare similară și Comisiei Europene privind realizarea unei baze de date la nivel european. Prin intermediul colegilor din PES activists Romania identificăm probleme pe care dorim să le rezolvăm împreună cu dumneavoastră și autoritățile”, a precizat eurodeputatul.

×
Subiecte în articol: victor negrescu