x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Un impiegat de mișcare la CFR i-a cerut unei profesoare bani și sex pentru titularizare

Un impiegat de mișcare la CFR i-a cerut unei profesoare bani și sex pentru titularizare

06 Dec 2019   •   13:55
Un impiegat de mișcare la CFR i-a cerut unei profesoare bani și sex pentru titularizare
Sursa foto: antena3

Un bărbat de 43 de ani din Iași a fost condamnat pentru trafic de influență, el cerând sex și bani pentru a ajuta la titularizarea unei profesoare de matematică. Deși Dumitru Viorel Movilianu era impiegat de mișcare la CFR, el a pretins că are relații la inspectoratul școlar. Pentru faptele sale, acesta a fost condamnat la doi ani și două luni de închisoare, cu suspendare. 

În perioada februarie-aprilie 2017, Movilianu a pretins tinerei profesoare, în vârstă de 27 de ani, mai multe sume de bani pentru a-i da cunoștinței sale din învățământ, iar pentru el i-a cerut partide de sex.

„În sarcina inculpatului s-a reținut că, la intervale scurte de timp, respectiv în perioada februarie – 27 aprilie 2017, a cerut pentru sine de la o persoană foloase de natură sexuală și a pretins pentru altul sume de bani. Inițial, a fost vorba despre suma de 5.000 de euro, după care solicitând 1.500 de euro. Inculpatul a lăsat să se creadă că poate interveni pe lângă un inspector școlar din cadrul ISJ Iași și a promis că-l va determina pe acesta să îndeplinească un act contrar atribuțiilor de serviciu, respectiv să-i asigure persoanei respective o notă la examenul de titularizare 2017”, arată anchetatorii.

Cei doi s-au cunoscut pe Facebook. Bărbatul și-a arogat o ocupație falsă, spunându-i că este programator de securitate la Serviciul de Informații Externe (SIE). Aceștia s-au întâlnit apoi într-un restaurant, unde femeia l-a înregistrat în timp ce îi cerea favoruri sexuale și bani. 

bzi.ro

 

×
Subiecte în articol: trafic de influenta