x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă ANM: Intensificări ale vântului în Buzău şi Sibiu, marţi după-amiaza

Alertă ANM: Intensificări ale vântului în Buzău şi Sibiu, marţi după-amiaza

12 Noi 2019   •   14:30
Alertă ANM: Intensificări ale vântului în Buzău şi Sibiu, marţi după-amiaza

Meteorologii au emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în judeţele Buzău şi Sibiu în orele următoare.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16:00, în zona de munte a judeţului Buzău, la peste 1.500 de metri altitudine, vântul va sufla puternic, cu viteze ce temporar vor atinge 90 - 100 km/h.

Totodată, până la ora 18:00, în judeţul Sibiu (localităţile: Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr şi Boiţa) se vor semnala intensificări ale vântului, ce vor atinge la rafală 55 - 65 km/h şi, trecător, 75 - 85 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

AGERPRES

×