x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Insula Phuket, cea mai mare destinație turistică din Thailanda

Insula Phuket, cea mai mare destinație turistică din Thailanda

de Diana Scarlat    |    14 Ian 2020   •   12:00
Insula Phuket, cea mai mare destinație turistică din Thailanda

Insula Phuket este cea mai mare din Thailanda, situată în sudul țării, pe coasta de vest a Mării Andaman, din Oceanul Indian, fiind legată de continent prin două poduri. Este una din cele 76 de regiuni sau provincii care formează Thailanda, și cea mai bogată dintre toate, datorită ofertelor turistice. Provincia Phuket este compusă din trei districte, 17 subdistricte și 103 sate, fiind principala atracție turistică a statului. Specialiștii în turism o compară cu statul Singapore.

 

Cu peisaje de vis, cu ieșire la mare și cu zone montane superbe, insula Phuket a Thailandei și-a dezvoltat turismul cu ajutorul unei oferte unice: o grijă specială pentru confortul fiecărui vizitator. Insula Phuket era cunoscută încă din perioada medievală, dezvoltându-se din punct de vedere cultural și economic datorită legăturilor cu celelalte civilizații. Era una dintre principalele rute comerciale care legau India de China, fiind traversată frecvent de navele comercianților portughezi, francezi, olandezi și englezi. Astăzi este una dintre cele mai vizitate zone turistice ale lumii, iar dintre toate stațiunile, Patong Beach este cea mai populară, mai ales datorită ofertelor pentru cei care caută o viață de noapte intensă și suvenire ieftine.

 

Oferte pentru toate gusturile

 

Regiunea are foarte multe oferte pentru toate categoriile de turiști, mai ales pentru că are 36 de plaje cu nisip fin și alb. Cele mai căutate plaje ale insulei sunt Karon Beach, Kata Beach, Kata Noi Beach, Kamala, Surin și Bang Tao. O atracție deosebită este gastronomia. Mâncarea thailandeză este celebră în toată lumea, iar unii turiști aleg această destinație chiar pentru a se bucura de rețetele tradiționale de aici. „În Phuket, preparatele culinare sunt mai picante decât în restul Thailandei. Cele mai populare feluri de mâncare sunt Tom Yum Koong - celebra supă picantă de creveti -, Tom Ka Kai - o supă de pui cu lapte de cocos -, Som Tam - o salată de papaya verde -, sau Hor Mok - un fel de „mousse” de pește. Un ghid trebuie să știe ce să le recomande turiștilor, astfel încât să se asigure că aceștia au beneficiat de cele mai bune oferte ale insulei. În rest, Thailanda înseamnă, în general, soare, cultură asiatică, mâncare exotică, răsfăț culinar, dar și o foarte bună posibilitate ca turiștii veniți din alte culturi să înțeleagă o parte din această cultură facinantă”, explică Rodica Pavel, unul dintre cei mai vechi ghizi de turism din România și jurnalist.

Thailanda este renumită și pentru masaj. Pe insula Phuket, saloanele de masaj sunt peste tot, iar turiștii pot alege dintre sute de oferte ce tip de masaj preferă. Printre cele mai căutate sunt masajul aromat, cel cu ulei esențial sau cu pietre fierbinți.

×