x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Paul McCartney a dezvăluit că un nepot al său a fost jefuit sub ameninţarea cuţitului

Paul McCartney a dezvăluit că un nepot al său a fost jefuit sub ameninţarea cuţitului

31 Aug 2019   •   14:00
Paul McCartney a dezvăluit că un nepot al său a fost jefuit sub ameninţarea cuţitului

Sir Paul McCartney a dezvăluit că unul dintre nepoţii săi a fost ameninţat cu un cuţit şi jefuit, relatează sâmbătă Press Association.

Fostul component al formaţiei The Beatles a declarat că hoţii au luat telefonul nepotului său în timpul incidentului petrecut recent în Londra.

"Unul dintre nepoţii mei, unul dintre nepoţii mei mari, a fost jefuit şi i-a fost luat telefonul", a povestit artistul pentru The Times.

"El a spus că cel mai rău lucru a fost faptul că ar fi trebuit să-l bată pe tip (atacator - n.r.), apoi s-a întors şi s-a simţit laş. I-am zis: 'Nu, nu, nu! Tipul avea un cuţit şi ar fi putut să-l folosească'. Deci e înfricoşător zilele acestea", a adăugat McCartney.

Artistul în vârstă de 77 de ani a declarat că a trăit o experienţă similară în tinereţe, când a fost jefuit în Liverpool. "Când eram puşti, patru tipi mi-au furat ceasul. Aveam cam aceeaşi vârstă", a spus el pentru The Times.

Muzicianul, care este căsătorit cu cea de-a treia soţie, Nancy Shevell, este autorul unei cărţi pentru copii şi are opt nepoţi.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Paul McCartney