x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Alimente permise și cele interzise seara. LISTE

Alimente permise și cele interzise seara. LISTE

29 Noi 2019   •   17:35
Alimente permise și cele interzise seara. LISTE
Sursa foto: pixabay.com

Pentru a avea o siluetă frumoasă și o digestie fără probleme, deci și un metabolism care să vă ajute, este foarte important ce mâncați seara. Dacă aplicați principiul indicat de mine, cu 5 mese, 3 principale și 2 gustări, la distanță de 2-3 ore una față de cealaltă, respectând lista de alimente permise, pe care o găsiți AICI, plus tabelul combinațiilor alimentare, îl aveți AICI, nu veți suferi de foame, garantat, și nici nu veți avea probleme să vă mențineți corpul frumos și sănătos. Ultima masă trebuie să fie cam cu 4 ore înainte de culcare. Dacă, însă, dintr-un motiv sau altul, ați ajuns să vă fie foame noapte, ajută să știți ce alimente puteți mânca, în acest caz de urgență, și de care să nu vă atingeți sub nicio formă. Iată top 5, pentru fiecare categorie:

 

Alimente pe care să NU le mâncați seara

1. Carbohidrați

Făinoase, dulciuri, amidonoase fiindcă sunt surse de energie mare, aproape instantanee și care se consumă repede. Momentul pentru a consuma carbohidrați este prima parte a zilei sau înainte de o activitate fizică intensă. Altfel, organismul va folosi acea energie pentru a-și face depozite. Depozite de grăsime, desigur.

2. Fructe

Am mai spus de multe ori că regula pentru fructe este să fie mâncate ca masă separată, la distanță de 2 ore față de oricare alta și în prima parte a zilei, pentru că digestia lor este lentă. De asemenea, sunt surse de fructoză, adică zahăr.

 

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×