x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie „«Boala de asfalt» afectează femeile din ce în ce mai tinere”

„«Boala de asfalt» afectează femeile din ce în ce mai tinere”

28 Iul 2020   •   10:22
„«Boala de asfalt» afectează femeile din ce în ce mai tinere”

Aproximativ 87% dintre femeile de pe planetă au fost diagnosticate cu o formă mai simplă sau mai gravă a acestei afecțiuni a tălpii piciorului, despre care se zice că aparține omului modern, omului civilizat.

Metatarsalgia – cum este ea cunoscută în limbaj de specialitate –, supranumită în ultima jumătate de secol și „boala de asfalt”, are strânsă legătură cu tendințele modei, în ceea ce privește încălțămintea (mai ales cea pentru femei).

„În dorința de a avea un picior cu o formă frumoasă, un mers elegant și un pantof în tendințe, femeile își fac singure rău, alegând modele care, de fapt, aduc multe deservicii propriei sănătăți”, spune Corina Hinkov, expert în podometrie. Despre ce înseamnă această boală, cum poți să o previi (sau măcar să îi întârzii apariția) și cum poți să îi ameliorezi efectele.

Cele mai multe dintre femei suferă de metatarsalgie – într-o formă incipientă sau avansată -, trăiesc cu această durere a picioarelor, dar nu realizează acest lucru. Vă propun să începem prin a explica, pe înțelesul tuturor, ce este metatarsalgia?

Corina Hinkov – Cel mai simplu ar fi să definim afecțiunea pornind de la cele două cuvinte care o compun: metatars și algie – este vorba despre durerea provocată de o inflamație la nivelul metatarsului, a oaselor metatarsiene. Este vorba despre cele cinci oase care se găsesc între degetele piciorului și și mijlocul talpei și care se regăsesc în componența a ceea ce numim bolta plantară. Cum se manifestă? Printr-o durere acută, însoțită de o senzație de arsură, chiar acolo, la rădăcina degetelor. Datorită inflamării articulațiilor acestor oscioare care compun metatarsul, locul „arde”, doare și provoacă un disconfort foarte mare la mers. Cred că nu e om care să nu fi traversat o astfel de experiență, dorindu-și, poate, să se oprească chiar în acel moment și să nu mai facă următorul pas.

Despre această afecțiune am auzit adeseori că este specifică femeilor și, mai ales, femeilor din mediul urban. Există un motiv pentru care femeile de la oraș suferă de metatarsalgie?

Corina Hinkov – Sigur că există o explicație și nu întâmplător afecțiunea mai este denumită, în argou, „boala de asfalt”. Dar ca să explicăm acest lucru să începem prin a spune că totul pornește de la........

Citește mai departe AICI

×