Modul de folosire a iodurii de potasiu

Îngrijorarea cu care întreaga lume priveşte evoluţia evenimentelor din Japonia a stârnit reacţii diverse în rândul populaţiei. Una dintre ele a fost şi stocarea tabletelor de iodură de potasiu, lucru care a stârnit îngrijorare în rândul medicilor. Cât de im­por­tante şi folositoare sunt însă acestea?

Iodul este un element important în nutriţie. El contribuie la sinteza hor­monilor tiroidieni, care contro­lează practic activitatea întregului or­ga­nism. Iodul se găseşte mai ales în peş­te şi fructe de mare, precum şi în lac­tate, ouă şi vegetale (depinzând în acest caz de bogăţia de iod din sol). Din această cauză, populaţia era ex­pu­­să unui deficit de iod, cu afectarea func­­ţiei tiroidiene, motiv pentru care s-a recurs la folosirea sării de masă iodate.

Iodura de potasiu este o sare de iod, care se foloseşte în mod curent în tratamentul afecţiunilor tiroidiene, de asemenea ca expectorant în bron­şi­tele cronice sau în tratamentul unor mi­coze. Ea prezintă şi efecte adverse, ca reacţii alergice, tulburări digesti­ve, erupţii cutanate, inflamaţia glandelor salivare, rinită sau conjunctivită. Într-adevăr, iodura de po­tasiu poate fi folositoare în cazul unei ex­puneri nu­cleare, dar, atenţie, nu este un pa­na­ceu! Ea exercită un tip de protecţie re­a­lă, dar limitată.

În caz de accident nuclear, unele dintre cele mai periculoase particule emise sunt iodul şi cesiul radioactiv. Iodul radioactiv poate ajunge în or­ganism prin respiraţie sau pe cale di­gestivă (el se depune pe sol şi conta­mi­nează apa şi vegetalele care vor fi apoi consumate. De asemenea, lap­te­­le produs de vacile care s-au hrănit cu aceste vegetale este contaminat). După ce este absorbit, iodul trece în sân­ge şi se depozitează în tiroidă. El poa­te, de asemenea, trece prin placentă, ajungând la făt. În tiroidă, iodul r­a­dioactiv emite radiaţii care afec­tea­ză ADN-ul celular şi poate deter­mi­na în viitor apariţia unui cancer ti­ro­idian. Tiroida are o capacitate mare de absorbţie a iodului, fără a face însă diferenţa între iodul stabil şi cel radioactiv. De asemenea, această capacitate este limitată, aşa încât dacă tiroida este saturată cu iod, provenind dintr-o sursă controlată, ca pastilele cu iodură de potasiu, ea nu ar mai prelua iodul radioactiv. Din fericire, iodul radioactiv are o perioadă de înjumătăţire mică, de câteva zile, şi concentraţia se diluează în aer, aşa încât până ar ajunge din Japonia în România pericolul s-ar diminua.

De aici rezultă şi limitele iodurii de potasiu. Ea nu protejează decât îm­­po­­triva iodului radioactiv, nu şi a al­tor elemente sau radiaţii. Nu prote­jea­ză decât tiroida, nu şi alte părţi ale corpului. Nu împiedică pătrunderea io­dului în organism. Nu poate avea un efect benefic după ce expunerea la iod s-a produs. Tabletele pot fi luate, dar numai când se anunţă iminenţa unui pericol. Nu trebuie luate preventiv, o perioadă mai mare, deoa­rece pot afecta funcţia tiroidei. Persoanele cele mai sensibile la ac­ţi­u­nea iodului radioactiv sunt feţii, copiii şi tinerii, la care tiroida este mai activă. De aceea, indicaţiile principale sunt pentru gravide, copii, tineri  (până la 40 de ani), în doze bine stabilite. Chiar în cazul unui incident nuclear, persoanele peste 40 de ani vor lua tabletele doar dacă se indică asta în mod expres, în cazul unei contaminări masive. O doză are efect 24 de ore. Repetarea dozelor se face doar dacă acest lucru se anunţă public şi ar trebui evitat în cazul gravidelor şi nou-născuţilor. Atenţie, sarea iodată nu conţine suficient iod încât să protejeze împotriva iodului radioactiv, aşa că nu e recomandat să mâncaţi mai multă sare ca de obicei.