x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate CORONAVIRUS – De ce e important să ne ferim să ne infectăm. Experții explică

CORONAVIRUS – De ce e important să ne ferim să ne infectăm. Experții explică

10 Apr 2020   •   14:37
CORONAVIRUS – De ce e important să ne ferim să ne infectăm. Experții explică

Încă de luna trecută, mulți experți din întreaga lume au lansat un apel la nivel mondial de a se lua măsuri pentru limitarea transmiterii coronavirus, un apel care a devenit deja celebru sub sintagma “flatten de curve”, adică aplatizați curba, referindu-se desigur la aplatizarea curbei formate de numărul îmbolnăvirilor. Iar asta nu se poate face decât prin respectarea măsurilor de distanțare socială. Personal, nu mă refer la cele luate de autorități, denumite generic “lockdown”, ci cred că în primul rând asta putem face fiecare dintre noi, protejându-ne pe noi înșine și pe cei din jurul nostru. De ce este considerată această cale mai deșteaptă și mai sigură decât teoria imunizării în masă? Iată, în continuare, 4 motive extrem de puternice:

1. Nimeni nu poate fi sigur cum va reacționa la boală

E adevărat că aprox. 80% dintre cazuri manifestă forme asimptomatice sau medii ale bolii dar procentul de 20%, al cazurilor grave și severe și care pot duce la deces, este destul de ridicat. Cu cât numărul îmbolnăvirilor este mai mare, cu atât crește și numărul cazurilor grave și al deceselor, în cifre absolute, nu procente, asta e logic. În plus, cu un stil de viață deficitar, dominat de sedentarism și nutriție de proastă calitate, foarte puțini sunt cei care se pot bate cu pumnul în piept că ei nu au afecțiuni care să-i facă mai vulnerabili în fața bolii. S-a demonstrat că inclusiv persoane tinere și sănătoase, chiar și copii, pot ajunge să facă forme severe ale bolii și chiar să decedeze.

2. Prea multe cazuri riscă să blocheze sistemul de sănătate

Vedem deja ce se întâmplă în SUA în poate cel mai bogat stat și oraș, New York. La fel și în alte state cu sisteme de sănătate mult mai puternice decât al nostru. Și în Italia, chiar dacă a fost lovită regiunea cea mai bogată, Lombardia, sistemul medical nu a făcut față. La fel și în Spania sau Marea Britanie. Problema principală a acestui virus este gradul mare și ușurimea de transmisibilitate, pe lângă faptul că este practic necunoscut și nu se pot face predicții certe cu privire la gravitatea formelor de boală pe care le generează sau dacă va suferi mutații care să-l facă mai puternic. Un sistem asaltat de cazuri va fi sufocat și nu va mai putea asigura asistență medicală nici altor categorii de bolnavi iar, în acel moment, grija nu va mai fi doar a mortalității generate de COVID 19, ci și de alte afecțiuni grave dacă oamenii vor rămâne netratați. E logic, matematică simplă.

3. Mai mulți doctori avertizează asupra sechelelor chiar și în cazuri vindecate

Există mai mulți specialiști pe planetă care spun că, în cazul îmbolnăvirilor grave și severe, riscul este mare ca pacienții să rămână cu probleme. În special cei care au stat mai mult la terapie intensivă, existând și un sindrom post-terapie intensivă.

 

Citeste mai mult pe andreeasava

×