x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet 150 de minute de mișcare pe săptămână întârzie instalarea simptomelor de Alzheimer și Demență

150 de minute de mișcare pe săptămână întârzie instalarea simptomelor de Alzheimer și Demență

27 Sep 2018   •   19:04
150 de minute de mișcare pe săptămână întârzie instalarea simptomelor de Alzheimer și Demență

Un studiu despre Alzheimer și Demență și factorii care pot întârzia apariția acestei boli – în cazul persoanelor care au suferit o mutație genetică esențială în instalarea acestor boli – arată că mișcarea fizică, pentru cel puțin două ore și jumătate pe săptămână, poate întârzia declinul cognitiv.

Studiul despre patologia ADAD (Alzheimer și Demență) a fost publicat pe Jurnalul Asociației Alzheimer. El arată că mișcarea fizică susținută, timp de minim 150 de minute pe săptămână, poate avea efecte benefice asupra markerilor care modifică creierul, în boala Alzheimer.

ADAD este o formă rară a bolii Alzheimer, în care evoluția demenței se observă la o vârstă foarte tânără. Cercetătorii au stabilit că instalarea demenței, în boala Alzheimer, poate fi întârziată, chiar și la persoanele la care au  mai avut cazuri de Alzheimer și Demență în familie. Beneficiul activității fizice asupra progresului cognitiv și al demenței este important, iar durata recomandată oficial – de 150 de minute – a fost asociată în mod semnificativ cu o mai bună cogniție și o mai redusă patologie a bolii Alzheimer. 70% dintre persoanele care au participat la studiu au avut rezultate bune și foarte bune, în acest sens.

În cazul acestui studiu s-a arătat că există o legătură reală între activitatea fizică susținută și vârsta la care apar simptomele de Demență.

Vârsta medie de instalare a simptomelor ADAD (Alzheimer și Demență): 38,4 ani

....................................

Citește mai mult despre riscuri și profilaxie în Alzheimer și Demență

 

×