x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Biologia și patologia celulară – o istorie românească în cercetarea medicală mondială

Biologia și patologia celulară – o istorie românească în cercetarea medicală mondială

11 Dec 2018   •   06:45
Biologia și patologia celulară – o istorie românească în cercetarea medicală mondială

Biologia și patologia celulară – o istorie românească – Maya Simionescu şi Nicolae Simionescu au fost, poate, cel mai sudat cuplu din istoria cercetării medicale românești. Ei au adus României cel mai puternic pilon în domeniul cercetării: Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din București.

Maya Simionescu – academicianul, omul de ştiinţă – a lucrat, cot la cot, frunte lângă frunte, gând inspirat lângă gând inspirat, în același laborator cu unul dintre puținii români cu un premiu Nobel în palmares – şi l-am numit pe George Emil Palade.

Chiar şi după ce profesorul Nicolae Simionescu s-a stins, n-a părăsit nici o secundă “corabia” pe care împreună au imaginat-o, au lansat-o, au condus-o prin vremi…

“Când Nicolae Simionescu şi cu mine am gândit şi am hotărât să facem asta, urmăriţi fiind de ideea de a înfiinţa un institut de cercetare în România, eram de câteva luni de zile în America, la invitaţia profesorului George Emil Palade, care ne-a selectat dintre toţi cercetătorii pe care i-a văzut când a venit în Romînia. Când noi am văzut cum se face cercetarea adevărată, care este atmosfera, cum este posibil ca tinerii să poată să-şi dovedească inteligenţa, fantezia, am hotărât să facem acest institut la Bucureşti. Nu pentru regim – că nu aveam nimic cu regimul –, nu pentru că nu aveam unde să lucrăm – pentru că am primit în acel timp nişte oferte minunate din America, deci puteam să rămânem acolo şi să ne îndeplinim toate visurile ştiinţifice. Am vrut să facem acest institut la Bucureşti pentru că doream ca tinerii noştri, care sunt foarte talentaţi, să nu mai treacă prin ce am trecut noi, în cei 10-20 de ani de greutăţi. Ştiam că se poate face cercetare de calitate în România. (...)”.

Puţini au înţeles, la vremea aceea, de ce doi iluştri cercetători, care avuseseră şi şansa de a lucra alături de geniul aureolat de Premiul Nobel, profesorul George Emil Palade, au ales să se întoarcă în România. Pentru visul lor însuşi profesorul a considerat că trebuie să se implice, trimiţând lungi scrisori de sprijin în ţară. Era, aparent, împotriva logicii.............

Citește mai mult despre povestea acad. Maya Simionescu, cercetătorul care a lucrat cot la cot cu un laureat al Premiului Nobel.

×