x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Desertul biblic care luptă cu bolile de inimă, calculii renali şi biliari

Desertul biblic care luptă cu bolile de inimă, calculii renali şi biliari

27 Feb 2019   •   21:27
Desertul biblic care luptă cu bolile de inimă, calculii renali şi biliari

Biblia conţine şi lecţii importante pentru sănătatea fizică. Una din mâncărurile folosite la Cina cea de Taină ar fi benefică împotriva bolilor.

Mai exact, se crede că la Cina cea de Taină, apostolii ar fi mâncat Charoset. Desertul consta dintr-o combinaţie de mere tocate mărunt şi nuci pisate, cărora li se adaugă stafide strivite, curmale, scorţişoară şi miere.

Dacă este consumat în mod regulat, acest desert poate alunga durerile de inimă, ne scapă de calculii renali şi biliari, ajută glanda tiroidă hipoactivă, ajuta la îndepărtarea petelor de pe piele, vindecă acneea, psoriazisul, herpesul şi insomnia, ba chiar luptă cu cancerul şi împotriva infecţiilor cu candida.

Chiar dacă istoricul acestui desert este unul nu prea cunoscut, fiecare dintre ingrediente luate în parte au proprietăţi deosebite pentru sănătate, aşa că nu ar strica să îl includeţi în meniul vostru şi să îl consumaţi cel puţin o dată pe săptămână.

Împreună cu cereale, poate fi foarte bun pentru micul dejun.

Mod de preparare:

..........

Citește mai departe AICI

×