x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget e-România: Site-uri şi servicii de 500 milioane de euro

e-România: Site-uri şi servicii de 500 milioane de euro

de Alexandru Radescu    |    18 Mar 2010   •   00:00

Dacă nu ar fi vorba despre România, am zice că suntem într-o realitate virtuală unde imaginaţia nu are limite. Totuşi, este un document aprobat de Guvernul Boc: jumătate de miliard de euro pentru site-uri de informare şi servicii electronice!



Am prezentat într-o serie de articole extravaganţele ministrului Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, în legătură cu faraonicul proiect e-România şi primele licitaţii, ale căror costuri trecuseră de 30 milioane de euro. Mizilicuri! Guvernul a aprobat zilele trecute strategia naţională e-România (digitalizare prin site-uri şi servicii online), propusă de Ministerul Comunicaţiilor, alocând aproape jumătate de miliard de euro pentru perioada 2010-2013.

În linii mari, strategia e-România (www.romania.gov.ro) vizează trei tipuri de servicii: electronice (înfiinţare de firme, avize de construcţie, taxe şi impozite), informare online (transport, justiţie, turism) şi suport (autentificare, facturare electronică). Ar fi vorba despre interconectarea administraţiei publice din România, atât centrală, cât şi locală, o serie de site-uri cu aplicaţii specifice şi infrastructura harware necesară.

Potrivit ministrului, ameţitoarea sumă de bani ar proveni din mai multe surse: fonduri structurale, parteneriate de tip public-privat, credite furnizor, credite de angajament, concesiuni de servicii şi outsourcing. Ulterior, reprezentanţi ai ministerului au revenit, precizând că de fapt cota creditelor de angajament se va situa între 40% şi 60%, în timp ce resursele alocate de la bugetul de stat vor avea o pondere de 20%.

Prin credit de angajament se înţelege limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în timpul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate. În orice caz, două licitaţii au fost deja rezolvate (e-România1 şi e-România2), reprezentanţii MCSI declarând că nu s-au făcut plăţile pentru firmele câştigătoare, din lipsă de bani, aşteptându-se rectificarea bugetară. O a treia licitaţie a fost anulată în ianuarie, urmând a fi reluată în cursul acestei luni.

DE LA "A ALOCA" LA "INTENŢIE"
De la "a aloca", premierul Boc a trecut ieri la "intenţie" şi lipsă de bani pentru e-România. "Este un proiect al Ministerului Comunicaţiilor şi nu a fost alocat nici un leu, că n-avem bani. În măsura în care vor fi resurse financiare, se vor aloca pentru construcţia acestui portal", a declarat ieri Boc.

El a arătat că memorandumul aprobat de Guvern pentru introducerea acestui sistem reprezintă la acest moment doar o intenţie. "Intenţia a fost ratificată prin memorandum şi, în anii viitori, în funcţie de resursele financiare, o vom sprijini. Deocamdată, nu avem bani, nu putem merge mai departe", a spus Boc.

Citiţi si:
Cec în alb pentru ministrul comunicaţiilor
Guvernul face economii să bage România pe net

×
Subiecte în articol: telecom